Trusa mentala de urgenta
Cu totii trecem in anumite perioade din viata prin momente ce pot reprezenta socuri pentru psihicul nostru.
Acesta le preia si incearca sa invete din ele astfel incat sa ne protejeze pe viitor, mecanism total automat.
Din pacate, deseori modul in care acesta o face este neconstructiv, ajungand in situatia de a avea reactii emotionale disproportionate la anumiti stimuli.
La finalul acestui articol vom sti ce avem de facut daca vrem sa limitam impactul negativ in cazul:
Unui accident de circulatie
Unui eveniment ce aproape ca a dus la inec
Sau in cazul tradarii increderii din partea unui om important din viata noastra
Am aflat de existenta acestei mecanici psihologice din cartea Resilience - How to overcome life’s greatest struggles pe care-o recomand cu mare caldura datorita abordarii extrem de practice si bazata pe studii stiintifice.
Intai voi descrie modul in care mintea noastra reactioneaza in fata unui eveniment traumatic, apoi, ca o consecinta directa, vom descoperi actiunile practice utile pentru ca cele trei scenarii de mai sus sa nu lase sechele pe termen lung.
Creierul nostru functioneaza pe baza de asocieri intre ganduri/stimuli si emotii, asta constituind de-a lungul miilor de ani un avantaj de supravietuire.
Daca intr-un trib, acum 30000 de ani, un om a vazut cum un seaman este sfasiat de o fiara salbatica ce a sarit dintr-un tufis la asfintit, acesta va asocia automat groaza prin care a trecut cu elemente ale intregului context: de la auzul unui fosnet si plimbarea prin zona respectiva pana la vazul sau mirosul acelui gen de animale ori iesirea din pestera la asfintit.
Data viitoare cand simte un fosnet, cand vede acel animal sau iese dupa asfintit in locuri expuse, similare cu cel de atunci, va trece prin emotii asemanatoare celui din fatidica noapte, chiar daca la un nivel mai redus.
Lesne de inteles ca asta poate constitui un avantaj de supravietuire fata de semenii lui mai putin precauti.
Cum cei ce au facut asocierile de mai sus au avut mai multe sanse sa supravietuiasca si sa aiba urmasi comparativ cu cei care n-au invatat nimic din asta, e evident de ce-n codul nostru genetic este inscrisa aceasta tendinta a creierului de a face asocieri stimul-emotie.
Iar acum suntem tributari acestui mod instinctual de gandire in ciuda faptului ca pericolele la care suntem astazi expusi sunt infinit mai mici decat cele ale predecesorilor nostri.
Creierul are un ritm extrem de lent de adaptare a propriului mod de lucru la mediul curent, fiindu-i necesare alte mii sau zeci de mii de ani pentru a sti ca in marea majoritate a cazurilor invata si reactioneaza disproportionat fata de gravitatea riscurilor la care suntem expusi.
Si nu putem schimba nimic la nivel fundamental. Lucram cu ce avem, dar putem sa intervenim comportamental prin expunere controlata, voluntara la anumite experiente pentru a-l “pacali” sa invete ceea ce dorim noi, nu ceea ce alege el in mod implicit.
Hai sa luam exemplul unui accident de masina in care noi eram la volan.
Sa presupunem ca:
Am avut o sperietura teribila
Suntem inca intregi
Masina e inca utilizabila
Ce urmeaza sa se intample, cu o ridicata probabilitate conform teoriei de mai sus, este de a asocia masina insasi si ideea de a o conduce cu sentimentul de frica profunda pentru viata noastra. Daca nu facem nimic e posibil sa nu mai vrem vreodata sa conducem.
Secretul este ca sunt necesare undeva la 2-3 ore - variaza de la om la om - pana cand asocierea intre emotia foarte puternica si toate elementele ce-au dus la acel eveniment sa se astearna in memoria pe termen lung.
Asta inseamna ca avem la dispozitie 2-3 ore pentru a “rescrie acest scenariu”, pentru a face ca ceea ce urmeaza sa ajunga in memoria pe termen lung sa ne ajute, nu sa ne-ncurce pe viitor in viata de zi cu zi.
In cazul asta, bazat pe cele trei presupuneri de mai sus, este recomandat sa ne adunam si sa ne continuam drumul (dupa o amiabila, sau un drum pana la politie).
Astfel vom inlocui sentimentul de groaza fata de acea situatie cu acela de incredere ca putem depasi chiar si genul acesta de provocari, continuandu-ne viata nestingheriti. Consolidarea acestui gand in memoria pe termen lung ne va fi mult mai benefica si ne va lasa intr-o stare de rezilienta mentala mai buna decat cea premergatoare accidentului.
Si ce ne facem daca tocmai am fost pentru prima data-n viata foarte aproape de inec? Vrem sa nu ne mai apropiem niciodata de apa?
Ati ghicit, ceea ce avem de facut in urmatoarele 2-3 ore e sa punem mana sa mai dam cateva bazine, sau sa-notam in ape deschise, in functie de situatie si, dupa cateva zeci de minute in care ne-am simtit in control in apa - avand feedback pozitiv la fiecare bataie din maini - vom sti cu certitudine ca ne descurcam si ca vom putea inota linistiti pe viitor.
Ce ne facem daca am ratat acea fereastra de oportunitate de 2-3 ore?
Din fericire nu-i totul pierdut. Si asta datorita ciclurilor de reconsolidare a amintirilor. De fiecare data cand accesam o amintire ea, sau modul in care noi ne raportam la ea poate suferi unele mutatii, varianta ei reinterpretata ajungand inapoi in memoria pe termen lung.
Asta explica:
De ce este important sa se ia inclusiv declaratiile martorilor in sala de judecata cu o oarecare rezerva - ceea ce ne amintim avand riscul sa nu fie exact ceea ce am vazut
Ca putem folosi aceste cicluri de reconsolidare a amintirilor pe termen lung pentru a da o reinterpretare a acestora si de a ne elibera de modul vechi si disfunctional de a ne raporta la ele.
Acest al doilea punct sta la baza procesului psihoterapeutic, iar, impreuna cu specialistul potrivit noua, putem adresa genul acesta de probleme chiar si la ani distanta fata de intamplarea unui eveniment, acesta fiind, totusi, un proces mai de durata.
Iar scenariul al treilea, cel in care avem probleme de incredere din cauza unor mari dezamagiri este unul ce cu siguranta nu poate avea solutii in 2-3 ore de la intamplare, si intra in categoria celor adresabile cu sprijinul unui psihoterapeut.
Asadar, concluzia ar fi ca nu suntem condamnati sa acceptam consecintele traumelor din viata noastra, ci putem prelua controlul si gestiona aproape orice ne iese in cale, avand dreptul de a spera la o viata cat se poate de normala si de echilibrata daca avem abordarea si folosim instrumentele potrivite.
