Trusa mentala de urgenta

Cu totii trecem in anumite perioade din viata prin momente ce pot reprezenta socuri pentru psihicul nostru.

Acesta le preia si incearca sa invete din ele astfel incat sa ne protejeze pe viitor, mecanism total automat.

Din pacate, deseori modul in care acesta o face este neconstructiv, ajungand in situatia de a avea reactii emotionale disproportionate la anumiti stimuli.

La finalul acestui articol vom sti ce avem de facut daca vrem sa limitam impactul negativ in cazul:

1. Unui accident de circulatie

2. Unui eveniment ce aproape ca a dus la inec

3. Sau in cazul tradarii increderii din partea unui om important din viata noastra

Am aflat de existenta acestei mecanici psihologice din cartea Resilience - How to overcome life’s greatest struggles pe care-o recomand cu mare caldura datorita abordarii extrem de practice si bazata pe studii stiintifice.

Intai voi descrie modul in care mintea noastra reactioneaza in fata unui eveniment traumatic, apoi, ca o consecinta directa, vom descoperi actiunile practice utile pentru ca cele trei scenarii de mai sus sa nu lase sechele pe termen lung.

Creierul nostru functioneaza pe baza de asocieri intre ganduri/stimuli si emotii, asta constituind de-a lungul miilor de ani un avantaj de supravietuire.

Daca intr-un trib, acum 30000 de ani, un om a vazut cum un seaman este sfasiat de o fiara salbatica ce a sarit dintr-un tufis la asfintit, acesta va asocia automat groaza prin care a trecut cu elemente ale intregului context: de la auzul unui fosnet si plimbarea prin zona respectiva pana la vazul sau mirosul acelui gen de animale ori iesirea din pestera la asfintit.

Data viitoare cand simte un fosnet, cand vede acel animal sau iese dupa asfintit in locuri expuse, similare cu cel de atunci, va trece prin emotii asemanatoare celui din fatidica noapte, chiar daca la un nivel mai redus.

Lesne de inteles ca asta poate constitui un avantaj de supravietuire fata de semenii lui mai putin precauti.

Cum cei ce au facut asocierile de mai sus au avut mai multe sanse sa supravietuiasca si sa aiba urmasi comparativ cu cei care n-au invatat nimic din asta, e evident de ce-n codul nostru genetic este inscrisa aceasta tendinta a creierului de a face asocieri stimul-emotie.

Iar acum suntem tributari acestui mod instinctual de gandire in ciuda faptului ca pericolele la care suntem astazi expusi sunt infinit mai mici decat cele ale predecesorilor nostri.

Creierul are un ritm extrem de lent de adaptare a propriului mod de lucru la mediul curent, fiindu-i necesare alte mii sau zeci de mii de ani pentru a sti ca in marea majoritate a cazurilor invata si reactioneaza disproportionat fata de gravitatea riscurilor la care suntem expusi.

Si nu putem schimba nimic la nivel fundamental. Lucram cu ce avem, dar putem sa intervenim comportamental prin expunere controlata, voluntara la anumite experiente pentru a-l “pacali” sa invete ceea ce dorim noi, nu ceea ce alege el in mod implicit.

Hai sa luam exemplul unui accident de masina in care noi eram la volan.

Sa presupunem ca:

• Am avut o sperietura teribila

• Suntem inca intregi

• Masina e inca utilizabila

Ce urmeaza sa se intample, cu o ridicata probabilitate conform teoriei de mai sus, este de a asocia masina insasi si ideea de a o conduce cu sentimentul de frica profunda pentru viata noastra. Daca nu facem nimic e posibil sa nu mai vrem vreodata sa conducem.

Secretul este ca sunt necesare undeva la 2-3 ore - variaza de la om la om - pana cand asocierea intre emotia foarte puternica si toate elementele ce-au dus la acel eveniment sa se astearna in memoria pe termen lung.

Asta inseamna ca avem la dispozitie 2-3 ore pentru a “rescrie acest scenariu”, pentru a face ca ceea ce urmeaza sa ajunga in memoria pe termen lung sa ne ajute, nu sa ne-ncurce pe viitor in viata de zi cu zi.

In cazul asta, bazat pe cele trei presupuneri de mai sus, este recomandat sa ne adunam si sa ne continuam drumul (dupa o amiabila, sau un drum pana la politie).

Astfel vom inlocui sentimentul de groaza fata de acea situatie cu acela de incredere ca putem depasi chiar si genul acesta de provocari, continuandu-ne viata nestingheriti. Consolidarea acestui gand in memoria pe termen lung ne va fi mult mai benefica si ne va lasa intr-o stare de rezilienta mentala mai buna decat cea premergatoare accidentului.

Si ce ne facem daca tocmai am fost pentru prima data-n viata foarte aproape de inec? Vrem sa nu ne mai apropiem niciodata de apa?

Ati ghicit, ceea ce avem de facut in urmatoarele 2-3 ore e sa punem mana sa mai dam cateva bazine, sau sa-notam in ape deschise, in functie de situatie si, dupa cateva zeci de minute in care ne-am simtit in control in apa - avand feedback pozitiv la fiecare bataie din maini - vom sti cu certitudine ca ne descurcam si ca vom putea inota linistiti pe viitor.

Ce ne facem daca am ratat acea fereastra de oportunitate de 2-3 ore?

Din fericire nu-i totul pierdut. Si asta datorita ciclurilor de reconsolidare a amintirilor. De fiecare data cand accesam o amintire ea, sau modul in care noi ne raportam la ea poate suferi unele mutatii, varianta ei reinterpretata ajungand inapoi in memoria pe termen lung.

Asta explica:

1. De ce este important sa se ia inclusiv declaratiile martorilor in sala de judecata cu o oarecare rezerva - ceea ce ne amintim avand riscul sa nu fie exact ceea ce am vazut

2. Ca putem folosi aceste cicluri de reconsolidare a amintirilor pe termen lung pentru a da o reinterpretare a acestora si de a ne elibera de modul vechi si disfunctional de a ne raporta la ele.

Acest al doilea punct sta la baza procesului psihoterapeutic, iar, impreuna cu specialistul potrivit noua, putem adresa genul acesta de probleme chiar si la ani distanta fata de intamplarea unui eveniment, acesta fiind, totusi, un proces mai de durata.

Iar scenariul al treilea, cel in care avem probleme de incredere din cauza unor mari dezamagiri este unul ce cu siguranta nu poate avea solutii in 2-3 ore de la intamplare, si intra in categoria celor adresabile cu sprijinul unui psihoterapeut.

Asadar, concluzia ar fi ca nu suntem condamnati sa acceptam consecintele traumelor din viata noastra, ci putem prelua controlul si gestiona aproape orice ne iese in cale, avand dreptul de a spera la o viata cat se poate de normala si de echilibrata daca avem abordarea si folosim instrumentele potrivite.

Costul Adevărului

Când eram mai mic judecam mult mai aspru oamenii după ce scoteau pe gură, după adevărul celor spuse, așa cum il înțelegeam eu.

Și aici sunt unele mici probleme:

1. Nefiind deținătorul adevărului absolut, acea judecată a celorlalți e cel puțin chestionabilă.

2. Chiar și din perspectiva unui adevăr pe care îl putem asuma ca fiind obiectiv, există credințe, contrare acestuia, ce au anumite merite.

Și am trei exemple, dintre care unul personal, de credințe false în mod obiectiv, dar utile în viața unora dintre noi: unul din zona de protecție a mediului, altul din cea a relațiilor și al treilea legat de echilibrul propriu.

I

Primul, acela că putem schimba lumea plantând copaci. 

Circula pe youtube un filmuleț în care un bărbat și-a petrecut întreaga viață plantând puieți printr-o zonă deșertificată din Asia. Posibil să fi gândit că are o contribuție semnificativă asupra lumii.

Chiar dacă se poate justifica falsitatea convingerii sale - noi nesimțind în Europa efectul acelei pădurici de câteva hectare - omul a simțit că ceea ce face zilnic e semnificativ și-l bucură. A meritat folosirea acelei convingeri pentru a trăi cu împlinire și a avea drive-ul de a susține acea activitate până-n amurgul vieții.

II

Cel de-al doilea este un exemplu personal. Mențin convingerea ca am atat de mult de oferit femeii de alături încât nu există situație în care aceasta să își dorească să mă înșele. Nici nu mai discutăm de varianta în care chiar o face. Și asta, în ciuda faptului că am fost înșelat o dată, cu un prieten apropiat, acum aprope 20 de ani.

Poate-o putem vedea ca pe o mostră de aroganță pusă în slujba binelui. Credința e, evident, falsă. Dar aleg să o păstrez și este, în mintea mea, extrem de justificată din prisma omului care sunt astăzi și-a liniștii pe care mi-o conferă.

III

Iar al treilea exemplu este mai abstract și are legătură cu sănătatea mintală, atât de prețioasă fiecăruia dintre noi.

Cu toții avem propriul filtru prin care percepem realitatea bazat pe propriile convingeri, rațiuni și experiențe de viață. Uneori credem că noi sau lumea e într-un anumit fel nu pentru că suntem prea proști să înțelegem adevărul, ci pentru că nu avem puterea de a-l digera.

Si cum, pentru marea majoritate a oamenilor și-n marea majoritate a cazurilor, echilibrul nostru interior e mult mai important decât cunoașterea fidelă a realității alegem să reinterpretăm realitatea astfel încât să se așeze armonios, ca piesele de lego, peste credințele noastre, față de care avem un anumit atașament. Totul doar pentru a putea pune liniștiți capul pe pernă. 

Uneori costul de a privi adevărul in față poate fi mult prea mare pentru unii dintre noi. E măsurat în lacrimi, fire albe, riduri si bătăi în plus pe minut.

Există oameni ce mor înainte de a admite aspecte absolut evidente pentru toți ceilalți, doar pentru că nu pot procesa acea informație.

*

Așa că data viitoare când cineva nu-i exact de aceeasi părere cu noi merită să avem o înțelegere puțin mai nuanțată și îngăduitoare la adresa sa.

Eu mă consider un continuu căutător și promotor al adevărului, în măsura în care-l pot afla și înțelege, încercând să o fac cu mult mai multă blândețe și sensibilitate față de mine si semenii mei.

Poate că pe acel adevăr fals al altcuiva se bazează o motivație nobilă, o abordare utilitară ce funcționează foarte bine, fără a face rău cuiva, sau susține echilibrul psihic al unui om fragil.

Cred ca adevărul nu este totul pentru că suntem oameni.

Așteptări vs. Aspirații

Chiar azi dimineață am dat peste un lucru ce mi s-a părut foarte surprinzător. Un unghi nou din care putem privi un fenomen atât de împământenit încât este, probabil, nechestionabil pentru mulți dintre noi: acela al așteptărilor. Cu toții le avem, sunt uneori foarte ridicate, uneori de la ceilalți, dar de multe ori chiar de la noi înșine.

Vom vedea:

• De ce se crează așteptările și care sunt implicațiile din spate

• Cum pot ele să demotiveze oamenii cu care interacționăm

• Cum pot afecta negativ relații la care ținem mult

Iar ca soluție alternativă:

• Care este efectul asupra celorlalți și de ce aspirațiile conferă rezultate superioare

• Cum se deosebesc ele de aspirații și cum diferă acțiunile noastre când înlocuim așteptările cu aspirațiile

Îi datorez acesta descoperire Andreei Roșca, jurnalist din zona de business pe care îl urmăresc cu mare plăcere datorită calității și diversității invitaților săi și modului în care îi intervievează în podcastulul Vast and Curious. În cazul de față e vorba despre miniinterviul cu Adrian Stanciu, consultant în materie de management al schimbării și al cultirii organizaționale la care antreprenori și companii multinaționale apelează în momentul în care se confruntă cu situații de o dificultate deosebită.

Cum apar așteptările?

Acestea vin dintr-o gândire tranzacțională, de la ideea că datorită a ceea ce facem sau a ceea ce suntem ni se cuvine un anumit lucru sau tratament.

Ele vin ca o contrapondere la un mod misecuvenist de gândire și se creaza aproape automat. Implică o atitudine pasivă și determină, de cele mai multe ori, două potențiale rezultate: dezamăgitor sau neutru. Ori sunt satisfăcute, ori nu sunt; rareori indeplinirea lor fiind un prilej de mare bucurie.

Cum pot ele să demotiveze oamenii cu care interacționăm?

Cu toții ne amintim cum era când veneam cu un 10 de la școală și părinții ne spuneau că e ok, asta e normalitatea, s-avem grijă să nu luam mai puțin mâine.

Iar, cum majoritatea dintre noi ne dorim și un soi de recunoaștere, în special când suntem mai tineri, genul acesta de tratament e resimțit ca o presiune căreia nu avem chef și nici nu ne simțim motivați să-i facem față; percepția fiind că există o prăpastie între ceea ce ni se cere si cat suntem de apreciați. Pentru mulți oameni nici măcar nu merită efortul.

Cum pot afecta foarte mult relațiile cu cei apropiați?

Relațiile cu adevărat valoroase din viața noastră, nefiind din zona Pile, Cunoștințe si Relații, au o valoare intrinsecă, nu prin prisma beneficiilor pe care le aduc.

Dar, când în cadrul acestora intervin așteptările, apare în mod inevitabil o condiționare: te conformezi dorințelor mele, pentru că așa consider că merit, pentru că așa vreau eu, altfel… Altfel ce? Chiar dacă acest ultimatum nu e rostit, acesta se subînțelege. Altfel nu consider ca mai ești demn de apropierea de care ne bucurăm acum. Iar aceste condiții vin ca niște mine în calea unei legături armonioase. Când aceste pretenții apar din ambele sensuri avem în fata o potențiala degradare a relatiei și, în mod extrem, un conflict.

Care este efectul asupra celorlalți și de ce aspirațiile conferă rezultate superioare?

Aici vine contribuția lui Adrian Stanciu: aceea de a înlocui așteptarea cu o aspirație. Cu ideea că îmi doresc ceva, dar nu mă aștept ca el sa îmi pice în poala, să mi se întâmple în mod miraculos, pentru că sunt eu mândru, frumos și merituos. Din contră, îmi doresc acel lucru și sunt dispus să fac ceva pentru asta. Să fiu flexibil, să caut soluții, să îmi doresc să găsesc oameni dispuși să meargă pe același drum, să-i sprijin, să-i aduc la un loc, să-i coordonez daca e cazul sau să mă dau la o parte din calea lor, fără să mă aștept la minuni, ci căutând cu tenacitate să fac pași mici, dar constanți către ceea ce îmi doresc.

Această schimbare de mentalitate contribuie la un mediu mult mai propice colaborării, crează în jurul meu un aer care se poate respira, și are șansa să inspire alți oameni să se alăture cauzei alese.

Aspirațiile se deosebesc de așteptări prin:

• atitudinea ta activă și încrederea pe care o emani

• prin optimismul tău, pentru ca spiritul in care faci ceva contează foarte mult

• impactul pe care-l ai asupra celorlalți prin propriul exemplu, ca deschidere la nou, flexibilitate mentală și putere de muncă

Sunt curios:

Cum credeți că stăm noi, românii, cu așteptările de la noi înșine și de la cei din jur?

Dar de la oamenii politici?

Din experiența voastră, cum vi s-a părut că sunt diferiți la acest aspect cetățenii altor state?

Fără teamă, cu inflația asta lumea se gândește de două ori înainte s-arunce cu ouă.

Rezoluția de-nceput de an

De mult timp îmi doresc să-mi iau gândurile, experiențele proprii, descoperirile și să le pun undeva într-o formă coerentă. 

Să le aștern într-un mod ce mă va ajuta să le clarific mai mult și să le-mpărtășesc, în speranța că asta se va dovedi util și pentru alți oameni.

Astăzi am zis să vă tulbur puțin sărbătorile :)) și-am ales o temă cu care, probabil, o bună parte dintre noi avem o relație complicată :). Rezoluțiile de-nceput de an. Și asta pentru că avem cu toții tentația de a ne propune multe schimbări, dacă se poate de mâine, de săptămâna, luna, sau anul viitor, și statisticile ne arată că puține dintre ele sunt duse până la capat.

Voi alege să ne uitam la aceste rezoluții din trei perspective, necesare, dar nu neapărat suficiente: 

1. Cea a clarității

2. A recunoștinței pentru ceea ce avem și ceea ce suntem astăzi

3. Și cea a realismului privind ceea ce ne propunem

Claritatea

Nu ne putem propune să ajungem undeva, în mod realist, dacă nu știm punctul în care ne aflăm.

Iar perioada asta, a sărbătorilor, ne vine ca o mănușă. Avem timp să tragem puțin aer în piept și să ne observăm mai bine: ca stare de spirit, ca rezultate pe care le-am avut în ultimul an, din punct de vedere al sănătății, al relațiilor, sau orice considerăm noi mai important. 

Să observăm, fără a ne judeca prea aspru, ce am făcut pentru a îmbunătăți aceste aspecte, nu pentru a ne biciui pentru ce n-am dus la capăt, cât pentru a ne observa propriile tendințe, ce a functionat bine și ce nu, și a invăța din asta.

Recunoștința

Fie ca simțim că suntem într-un loc bun, sau mai e de lucru pe ici, pe colo, avem nevoie să ne oprim și să apreciem ceea ce avem, cine suntem, și asta nu pentru că am fi obținut luna de pe cer, sau am fi atins vreun apex al dezvoltării propriei persoane, ci pentru că și puținul nostru este mult mai mult decât ceea ce au mulți alți oameni de pe planeta asta, iar a face acest exercițiu ne conectează mai bine la realitate și ne ajută sa ne mai atenuăm puțin autocritica administrată.

Realismul

Dacă am făcut acest bilanț în mod echilibrat și calm, ne aflăm în punctul în care putem să alegem ce ne dorim pentru la anul. 

Articulăm bine, preferabil în scris, maxim 3-4 ținte de atins.

Mai bine bifăm 3 din 4, decât 2 din 7.

Iar locurile unde ne punem cea mai mare energie vor trebui să rezulte din alegerile de mai sus.

Nu putem să muncim pentru abdomen plat dar să ne și bucurăm de dulciuri și chipsuri seara :)

Totuși, dacă era atat de ușor și natural să facem ceea ce ne propunem atunci lucrurile s-ar fi întâmplat deja :).

Cel mai probabil avem nevoie de câteva schimbări, noi deprinderi, de obiceiuri noi, poate de un nou mod de a alege, mai conștient, toate aliniate cu ceea ce ne dorim.

Merită să luam în calcul crearea de noi obiceiuri pentru că asta ne scutește de zilnica negociere cu noi, eliberându-ne mental semnificativ, dându-ne un imbold pentru restul zilei și o fundatie importantă pe care putem construi.

Recomand cartea Atomic Habits tuturor celor care vor să-și dea cele mai mari șanse de a-și forma în mod eficient noi obiceiuri.

Iar pentru a fi sinceri cu noi până la capăt, nu e nevoie să așteptăm 1 ianuarie pentru a începe orice avem pe lista, cel mai probabil vom fi obosiți și puțin mahmuri. Astăzi e ziua perfectă pentru a face orice ne-am pus în minte, cu pasi mici, dar siguri, fără a căuta perfecțiunea, ci progresul constant, oricât de mic.

Iar dacă am ratat o zi nu e sfârșitul lumii.

Mă bucur dacă am reușit să vă rețin atenția până aici :)

Vă doresc inspirație în alegerile voastre, multă bucurie, putere de muncă în noul an și un Crăciun minunat alături de cei dragi! :)